Cercetători britanici lucrează la un proiect de modificare genetică a embrionilor umani

Sanatate
Sursa: The Francis Crick Institute

Sursa: The Francis Crick Institute

O cercetătoare de la Institutul Francis Crick din Londra a solicitat autorității britanice privind fertilizarea umană și embriologia (HFEA) să-i permită modificarea genetică a embrionilor umani, ceea ce ar constitui o premieră după tentativa chineză de la începutul acestui an, relatează AFP.

“Am primit recent o solicitare de a utiliza (metoda) Crispr-Cas9 într-unul din proiectele” în curs de desfășurare, a declarat un purtător de cuvânt al HFEA pentru AFP, confirmând informațiile apărute în publicațiile britanice The Guardian și The Independent.

Metoda Crispr-Cas9 permite țintirea genelor deficiente din ADN pentru a le neutraliza cu mai multă precizie.

Potrivit The Guardian, cercetătoarea respectivă vrea să studieze genele implicate în dezvoltarea celulelor care vor forma apoi placenta, pentru a încerca să determine de ce unele femei au avorturi spontane.

Cererea a fost depusă săptămâna trecută, a declarat HFEA, și ar trebui să fie studiată la una din următoarele sale reuniuni, programate în luna noiembrie și ianuarie.

Modificarea genetică a embrionilor în scopuri de tratament este interzisă în Marea Britanie. Ea este însă permisă începând din 2009 în domeniul cercetării, cu condiția, între altele, ca embrionii să fie distruși după maxim două săptămâni. Totuși, “aceasta este prima cerere de care avem cunoștință”, a declarat purtătorul de cuvânt al HFEA.

În luna aprilie, oameni de știință chinezi au anunțat în premieră că au reușit să modifice la mai mulți embrioni o genă alterată, responsabilă de o boală a sângelui potențial mortală. Această reușită a provocat îngrijorare și o mulțime de întrebări de natură etică.

Sursa: Agerpres

Written by Adrian Z.

Leave a Reply